Substanță activă: 300 g/L picloram
AMBALAJ: 1 L
Produse Alternative
Erbicid sistemic post-emergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura de rapiță
Conținut în substanță activă: 300 g/L picloram
Formulare: Concentrat solubil (SL)
Proprietăți fizico-chimice: Raldico 300 SL este un erbicid sistemic sub formă de concentrat solubil, omogen, transparent, cu miros characteristic, destinat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene la cultura de rapiţă.
Mod de acțiune: Substanţa activă picloram, este preluată după administrare, de frunzele și rădăcinile buruienilor şi translocată rapid în întreaga planta, unde acţioneză ca inhibitor de auxine. Creșterea și dezvoltarea plantelor sensibile este încetinită, apar anomalii în dezvoltarea acestora, iar apoi buruienile sunt puternic clorozate, necrozate și în final distruse. În condiţii optime – vreme caldă și umedă, absorția şi translocarea produsului este mai rapidă și efectul acestuia vizibil în câteva zile, pe când, la temperaturi reduse, distrugerea totală a buruienilor are loc după aproximativ 21 zile de la utilizare. Produsul distruge cel mai eficient buruienile aflate în faza de 2–6 frunze. Raldico 300 SL combate eficient turiţa cu înălţimea până la 8 cm. Eficacitatea în combaterea turiței depinde de densitatea lanului de rapiță și de faza de dezvoltare a turiței la folosirea produsului – atunci când turița are înălțimea mai mare de 8 cm sau atunci când primăvara, rapița are o densitate mai mică decât cea optimă – turița poate să crească din nou.
Mod de aplicare: Raldico 300 SL este un erbicid sistemic destinat tratării culturii de rapiță cu pulverizatoare autopropulsate sau cu un pulverizator de câmp tractat.
Momentan, informatiile despre siguranta produsului nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre producator nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre persoana responsabila nu sunt disponibile.
Frecvent cumparate impreuna
Newsletter Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
A fost sters din favorite!