BASF
fungicid-vivando
BASF
Producător: BASF
Cod produs: fungicid-vivando
Disponibilitate: În Stoc

Substanță activă
500 g/l Metrafenona
LEI 16.00 16,00 LEI
Fără TVA: 14,68 LEI

Opţiuni disponibile




Cantitate

Icon Ai o întrebare despre produs ?
Omologat pentru culturile : viță de vie
Fișă tehnologică produs


Vivando® este un fungicid pentru combaterea făinării la vița de vie.

În cazul Fungicidul Vivando este suficient un termen de numai o oră de la aplicare până la apariția precipitațiilor, oferind protecție eficientă împotriva făinării de până la 14 zile.

Viță de vie:
Dăunători: Făinarea viței de vie

Doza omologată: 0,2 l/ha aplicat în tratamente curative și preventive

Perioada de aplicare: Se aplică preventiv, la avertizare pentru combaterea făinării viței de vie. Se pot aplica maximum 3 tratamente pe an, cu un interval de 12 – 14 zile între ele. Cadența tratamentelor se poate reduce la 10 – 12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare. Se pot aplica de la stadiul de 5 – 6 frunze până la coacere (BBCH 15 – 81).

Număr de aplicări: Aplicați maxim 3 tratamente / sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive cu VIVANDO®

Beneficii
    Conferă siguranță maximă viței de vie
    Calitate maximă ca bază pentru profitabilitate ridicată
    Flexibilitate în aplicare
    Manevrare usoară. Dispersează rapid și uniform
    Nu este nevoie de re-aplicare după ploaie
    Complet compatibil pentru programele de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor (IPM)

Fungicid cu acțiune pe mai multe niveluri împotriva făinării la vița de vie
Vivando® este un fungicid de ultimă generație pentru cultura viței de vie, bazat pe metrafenonă din familia chimică a benzofenonelor.

Fungicid Vivando® oferă producătorilor de struguri noi mijloace de a controla boala și de a proteja randamentul și potențialul de calitate, fiind un alt rezultat semnificativ al programului de cercetare – dezvoltare al companiei BASF. Prin caracteristicile și beneficiile sale deosebite, Vivando® satisface cererea cultivatorilor de viță de vie pentru o aplicare ușoară și profitabilitate superioară.
Cum acționează Fungicid Vivando®

Observațiile morfologice cu privire la modul biologic de acțiune al făinării au arătat că, în urma aplicării preventive, metrafenona a inhibat germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresorilor.

Metrafenona blochează penetrarea agentului patogen în cuticulă și disturbă procesele normale de dezvoltare a miceliului și sporularea. Rareori ciuperca s-a dezvoltat dincolo de formarea apresorilor. Această substanță activă are un mod unic de acțiune, interferând în procesul de diferențiere celulară a diferitelor etape din ciclul agentului patogen.

Absorbția și mișcarea în plantă
După aplicarea produsului Vivando®, substanța activă este preluată rapid și translocată în cuticula frunzei. Metrafenona se acumulează în țesutul frunzei în principal dedesubtul zonei tratate. O mică parte este preluată de frunză și transportată acropetal către vârful frunzei și pe margini, această cantitate fiind suficientă pentru asigurarea unui bun control al bolii.

Metrafenona este preluată rapid și translocată prin cuticula strugurilor. Prin procese de absorbție și de transport, precum și de redistribuire în fază de vapori a metrafenonei, frunzele și strugurii devin mai uniform protejați. Rata scăzută de volatilizare a metrafenonei contribuie la creșterea duratei de control asupra făinării prin aplicarea produsului Vivando®.


Rezistență sporită la spălare

Rezistența la spălare a lui Vivando® a fost studiată în condiții de seră. Plantele au fost tratate cu Vivando® cu 1 oră înainte de a simula o ploaie de 10 mm, respectiv 60 mm. Plantele au fost, apoi, inoculate cu spori ai ciupercii Uncinula necator la 1, respectiv 7 zile după ploaie. Incubația a durat timp de 21 zile și apoi a avut loc evaluarea rezultatelor.

În cazul inoculării la 1 zi după ploaie, Vivando® s-a dovedit a fi extrem de rezistent la spălare, chiar și în urma unei ploi de 60 mm.

Studiile efectuate în cazul inoculării la 7 zile, arată o ușoară reducere a controlului bolii numai în cazul ploii de 60 mm. Aceste studii demonstrează nivelul ridicat de siguranță oferită de Vivando® chiar și în condiții de umiditate ridicată.


Managementul rezistenței
Riscul dezvoltării rezistenței prin folosirea fungicidelor este bine cunoscută. Ca urmare, substanțele active eficiente, cum ar fi metrafenona, trebuie să fie utilizate în mod responsabil, cu scopul de a menține eficacitatea lor pe termen lung.

Fungicid Vivando® nu prezintă rezistență încrucișată pentru produsele utilizate sau recomandate împotriva făinării la struguri. Prin urmare, oferă cultivatorului de viță de vie un nou instrument de gestionare a rezistenței active.

Produsul trebuie folosit în dozele de aplicare recomandate de producător. Se vor aplica maxim 3 tratamente/sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive cu Vivando®. Se recomandă alternarea aplicării cu produse aparținând altor grupe chimice.

Momentul aplicării Vivando® ar trebui folosit ca parte a unei strategii a managementului rezistenței care include atât tratamente chimice împotriva făinării, cât și metode nechimice care reduc presiunea bolii (lucrări în verde).

Avantajele fungicidului Vivando®

    Mod nou și unic de acțiune. Nu prezintă rezistență încrucișată.
    Control de lungă durată asupra făinării. Nu afectează fermentația și gustul mustului.
    Fereastră largă de aplicare. Interval de timp scurt până la recoltare.
    Formulare lichidă concentrată (500g s.a./l SC).
    Rezistență ridicată la spălare.
    Sistemie locală și acțiune sub formă de vapori.
    Sigur pentru acarienii prădători și albine.


Modul de acțiune
    Vivando® este un fungicid de ultimă generație, cu un mod unic de acțiune bazat pe metrafenonă din familia chimică a benzofenonelor.
    Inhibă germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresoriilor.
    Prin redistribuirea în fază de vapori a metrafenonei, frunzele și strugurii devin mai uniform protejati.
    Are acțiune preventivă și curativă


Recomandări
    Fungicid Vivando® se aplică preventiv, la avertizare. Folosiți dozele de aplicare recomandate de producător
    Aplicați maxim 3 tratamente / sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive cu Vivando®
    Alternați aplicarea cu produse aparținând altor grupe chimice
    Se pot aplica maximum 3 tratamente pe an
    Intervalul dintre tratamente este de 12 – 14 zile, cu o reducere la 10 – 12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare
    Se poate aplica de la stadiul de 5 – 6 frunze până la coacere (BBCH 15 – 81)
    Are o foarte bună rezistență la spălarea prin ploi, fiind necesară numai o oră de la aplicare până când pot surveni ploi.
    Vivando® asigură un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de acțiune.
    La întocmirea acestui program trebuie sa se țină cont de condițiile locale.




Fișă tehnologică produs
Substanță activă 500 g/l Metrafenona

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie